top of page

DACĂ VOM UITA, DACĂ VOM TĂCEA,PIETRELE VOR STRIGA. CA UN ZIDAL PLÂNGERII PENTRU GENERAŢIILE VIITOA

Un vultur semeţ, cu crucea în cioc îşi odihneşte zborul din Valea Prahovei în comuna Mahala, mai precis lângă sfântul lăcaş de închinare din Ostriţa Mahala.

L-a trimis, prietenul românilor de pe acest tărâm golgotic, Mircea Cosma, ca să le potolească dorul de libertate. E un dor mereu arzător în inimile urmaşilor celor care s-au învrednicit de pomenire veşnică pe pământ şi glorie în ceruri, iar la 12 iunie, ziua când cu 80 de ani în urmă mai mult de 800 de măhăleni au fost scoşi din casele lor şi duşi la moarte în depărtări de gheaţă toţi cei osândiţi de regimul sovietic de ocupaţie şiau înveşnicit nemurirea în monumentul înălţat în cinstea lor. Dorindu-i puţină linişte în preajma acestor zile de doliu şi pomenire, pentru prima dată, de când o cunosc (dar ne ştim de-o viaţă), am auzit un „Offf” adânc de la Elena Nandriş, fostă primăriţă, preşedinta Societăţii de cultură „Grigore Nandriş” şi permanentă animatoare a vieţii spirituale a consătenilor săi. Cred că asemenea emoţii şi zbucium a avut şi la aducerea acasă a bustului Aniţei Nandriş, de atunci purtând în suflet gândul de a înălţa un monument în memoria tuturor consătenilor căzuţi victime ale masacrelor şi deportărilor din perioada regimului totalitar sovietic. Se spune că dacă într-o comunitate există un singur sfânt sau un iluminat, acea comunitate este salvată de la barbarie. Şi un singur om posedat de energii creatoare trage după sine, spre desăvârşire, mii de oameni. Cerul deasupra acestei aşezări ştefaniene (Mahala a ţinut de moşia Mănăstirii Putna) are sute de sfinţi, căci este mai bătută de soartă decât oricare altă localitate din actuala regiune Cernăuţi. Poate de aceea, măhălenii ştiu mai bine decât oricine că lipsa de memorie nu-i doar trădare, ci şi sinucidere şi suferinţele din trecut îi unesc mai mult decât bucuriile şi izbânzile. Au măhălenii bucurii şi cu ce se mândri, însă în ziua dezvelirii şi sfinţirii acestui monument au vorbit numai cu lacrimile durerii. Ca şi bustul Aniţei Nandriş, această statuie a libertăţii le va fi un zid protector, locul sacru unde generaţiile viitoare se vor aduna la rugăciuni, să-şi deplângă neamul sacrificat. Pagini sângerânde din evanghelia suferinţelor neamului au prins glas în rugăciunile preoţilor din comună – Gheorghe Moroz şi Gheorghe Buzencu, părintele Florin, preot militar din Rădăuţi, în fruntea soborului duhovnicesc aflându-se protopopul de Storojineţ, cucernicul Vasile Covalciuc, înrudit cu oamenii locului prin casa de piatră cu nepoata Aniţei Nandriş. Cu binecuvântare cerească şi dragoste creştină a venit să se închine stareţa Mănăstirii Voroneţ, chitorie ştefaniană ce şi-a adus prinosul la înălţarea monumentului prin bănuţii adunaţi din vânzarea cărţilor măicuţei proinstareţe Irina Pântescu, ce au fost donate comunităţii. Simbolice, emoţionante sunt gesturile tuturor care au contribuit, monumentul înălţându-se şi ca o mărturie a visului lui Eminescu la unitatea de fier a românilor la nevoi şi la durere. Stareţa dr. Gabriela Platon şi-a îndreptat mesajul către tânăra generaţie, căreia îi este dat să poarte mai departe memoria şi imnul comunei, ascultat cu lacrimi în ochi. Bucuria şi tristeţea acestui eveniment a vibrat în mesajul Consulului General al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu, lacrima Excelenţei sale şi arzânda lumânare venind aici din partea întregii Românii, a statului român, prezent în viaţa noastră cu sprijin material şi spiritual, tămăduitor de răni ce nu cunosc alinare cu trecerea timpului. La Mahala, ca nicăieri în alte teritorii româneşti, după trei valuri de deportări ce-au pustiit străvechea vatră românească, şi până astăzi pământul străbun prin martiri respiră. Elena Nandriş, ajutată documentar de cercetătorul arhivelor Petru Grior, preşedintele Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, a reuşit să întocmească listele a mai mult de 800 de consăteni deportaţi sau omorâţi la Lunca, numele lor fiind scrise pe două panouri instalate lângă monument. Tot datorită lui Petru Grior au fost identificaţi cei 16 consăteni omorâţi în închisoarea din Cernăuţi şi aruncaţi în gropi comune din cimitirul evreiesc. În prima şi cea mai oribilă noapte a izgonirii măhălenilor din casele lor au fost încarceraţi în vagoane de vite şi duşi pe drumul pătimirilor în adâncul Siberiei 602 de oameni, numărul celor martirizaţi în primii ani de putere sovietică ajungând la mai mult de o mie. Despre demnitatea de a fi român din Mahala a vorbit scriitorul Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Academiei Române, autorul imnului acestei comune, mult apreciat de localnici pentru contribuţia la înălţarea bustului martirei Aniţa Nandriş şi instalarea plăcii comemorative „Grigore Nandriş” pe clădirea şcolii medii, care poartă numele acestui ilustru savant. Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina a venit cu proaspătul volum „Neamul nostru de martiri”, care cuprinde pagini din trecutul tragic al românilor din ţinutul Cernăuţiului, cele mai multe fiind consacrate suferinţelor deportaţilor din Mahala. Membrii Societăţii conduse de preşedintele Vasile Rauţ îi au drept model în activitatea lor pe neînfricaţii măhăleni, tari în credinţă şi în suferinţă. Au ei coloană vertebrală, cu cât sunt mai bătuţi, cu atâta mai mult îşi ridică fruntea. Durerea în comun îi uneşte mai mult decât bucuriile, de aceea şi reuşesc să facă fapte mari împreună. S-a văzut aceasta la momentul înmânării de către dna Elena Nandriş a diplomelor de mulţumire, lăudat fiind mai întâi de toate actualul primar Ştefan Sainciuc, zgârcit la vorbe, generos şi harnic gospodar. Dar şi ceilalţi, uniţi în jurul antreprenorului Ion Mitriuc, sunt vrednici de laudă. Pe bună dreptate, animatoarea evenimentului a avut un cuvânt de mulţumire şi pentru fiul ei Marian Nandriş, umăr de nădejde la greu, dar prea modest ca să apară în faţa consătenilor. Ca un avans, dar şi serioasă poruncă de a fi demn de neamul său, a primit diploma nepotul dnei Elena, Alexandru. Recunoştinţa măhălenilor a meritat-o cu prinos de laudă ucraineanul Evgheni Rusnak, care a realizat proiectul gândit de Elena Nandriş, ilustrând întocmai dorul de libertate al celor înveşniciţi în piatra monumentului şi în inimile urmaşilor. Ce poate exprima mai profund calitatea de oameni paşnici, iertători şi iubitori de alte neamuri a trăitorilor acestui pământ, moştenit de la strămoşi?! Dar, se vede că mai dragă decât glia şi tot avutul le-a fost libertatea, mai mare le-a fost vrerea de a trăi în ţara care pentru ei n-avea alt nume decât România. Maria TOACĂ

18 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page