Moştenirea luiStepan SABADAŞ:RĂDĂCINILE ROMÂNEŞTIALE COMPOZITORULUIUCRAINEAN

DE PE TIMPURI REGIUNEA CERNĂUŢI ESTE DIVERSĂ DIN PUNCT DE VEDERE ETNIC. PE ACEST MELEAG PUTEŢI AUZI ÎN AFARĂ DE UCRAINEANĂ ŞI ALTE LIMBI – ROMÂNA, MOLDOVENEASCA, POLONEZA. AICI, COMUNITĂŢILE NAŢIONALE, MENŢINÂNDU-ŞI IDENTITATEA, CONTRIBUIE SEMNIFICATIV LA DEZVOLTAREA CULTURII UCRAINENE. DE ACEEA MOŞTENIREA CREATIVĂ A BUCOVINEI ESTE UNICĂ ŞI IREPETABILĂ. ÎNTR-ADEVĂR, LA INTERSECŢIA CULTURILOR, S-AU NĂSCUT LUCRĂRI, CARE AR PUTEA SUPRAVIEŢUI NU NUMAI UN SECOL STEPAN SABADAŞ: O LEGENDĂ NĂSCUTĂ DINTR-O MELODIE În anul 1920 în satul Vancicăuţi pe teritoriul Basarabiei, care pe atunci aparţinea României Regale, a văzut lumina zilei Stepan Sabadaş – unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori ucraineni, autorul muzicii pentru celebra compoziţie „Maricika” şi alte zeci de lucrări, dintre care majoritatea au devenit populare. Aşa au decurs lucrurile că, pe parcursul activităţii sale, iar calea vieţii şi de creaţie a lui Stepan Sabadaş s-a încheiat la Kiev în august 2006, compozitorul a creat muzică doar pentru cânticele autorilor ucraineni şi a prelucrat melodii populare ucrainene. Deşi totul ar fi putut fi complet altfel. Pe timpurile României Regale, nici nu era vorba despre studierea limbii ucrainene în şcoală. Stepan a început să o studieze după ce a susţinut examenele la şcoala de muzică din Cernăuţi în 1940-41, unde predau la acea vreme celebri artişti ucraineni. Numai după război şi-a perfecţionat nivelul său de cunoaştere a limbii ucrainene, lucrând în calitate de concertmaestru la Teatrul dramatic din Cernăuţi, conducând în acelaşi timp şi corul de amatori de la fabrica de tricotaje. Acolo a şi scris primul său cântec. Prezentânu-l la Kiev – s-a ales cu aplauze din partea lui Grigore Veriovca. Dar anume „Maricika” l-a făcut cu adevărat celebru: aflându-se la practică, într-un sat de munte, Mîcola Tcaci, student la Institutul de medicină din Cernăuţi, fiind inspirat de chipul unei tinere bucătărese (cred că nu trebuie menţionat numele ei) i-a consacrat o poezie. Apoi s-a prezentat cu această poezie la Casa regională de artă populară, unde erau sprijiniţi artiştii începători. Versurile au fost apreciate, iar mai târziu au găsit un compozitor, care să creeze melodia – muzica a fost scrisă de Stepan Sabadaş. MOŞTENIREA COMPOZITORULUI Au trecut 101 ani de la naşterea compozitorului. Cu toate acestea, în satul natal mai trăiesc câteva persoane care l-au cunoscut personal, în special, Stepan Gligor, locuitorul satului Vancicăuţi. „Eu sunt cu mult mai tânăr decât domnul Stepan, însă el era prieten cu fratele meu mai mare. Dumnealui s-a născut într-o familie simplă. Îmi amintesc că atunci, pentru a-i cumpăra prima vioară, tatăl a fost nevoit să vândă o pereche de boi. Domnul Sabadaş a început să cânte în sat pe la nunţi şi la diverse sărbători. În satul nostru s-au născut doi compozitori celebri – Sabadaş şi Buzila. Referitor la cel din urmă a locuit şi a lucrat la Chişinău. Apropo, Stepan Sabadaş a fost invitat să lucreze atât în Moldova, cât şi în România, dar mai târziu a ales mai întâi Cernăuţiul, unde s-a născut „Maricika”, şi apoi Kievul. De menţionat că, primul său profesor de muzică a fost preotul Ion Chirieac – un om foarte erudit, educat, inteligent, conducător de cor, care în 1938 a câştigat primul loc la un concurs din România. Atât dumnealui, cât şi familia sa erau oameni foarte modeşti, chiar şi atunci când Stepan a devenit renumit”. Melodiile lui Stepan Sabadaş trăiesc şi vor trăi, deoarece în ele de fapt trăieşte sufletul poporului ucrainean. La câţiva zeci de kilometri de satul său natal, în satul Nedoboivţi, raionul Cernăuţi, de acum 45 de ani există un grup unic de amatori populari de acordeonişti, al cărui repertoriu include cântecele cu muzica lui Stepan Sabadaş şi cântece populare ucrainene, ale căror muzică a fost aranjată de compozitor. Liderul ansamblului Grigore Gaideec ne-a mărturisit de unde provine o astfel de dragoste pentru operele compozitorului: „Melodiile sale sunt unitare, cu adevărat ale noastre, compuse din inimă. Apropo, în colectivul nostru lucrează un muzician care l-a cunoscut personal pe domnul Stepan, când încă lucra în Cernăuţi. Şi astfel, aparent, alegerea s-a format cumva de la sine. Actualmente în repertoriul nostru avem 6 piese, deşi dumnealui a scris mai mult de 250. Există cântece populare în aranjamentul său. Cândva melodiile lui erau interpretate de toată lumea şi răsunau pretutindeni. „Maricika” interpretată de Gnatiuc, tot bucovinean, adenioară era un adevărat hit. În primul rând, era invidiat de colegii săi din capitală: „Iată, a sosit „urmaşul lui Bandera”. Aşa era perceput. Dumnealui a făcut un mare impuls pentru dezvoltarea artei ucrainene. Un excelent acordeonist, care în tinereţe a interpretat cântece populare româneşti. A început să scrie mai târziu. Pe lângă cântece populare, a compus melodii numai pe versurile autorilor ucraineni: Mîcola Bacai, Leonid Cureavenco, Ivan Cutenea şi mulţi alţii. Contribuţia lui Stepan Sabadaş în dezvoltarea culturii ucrainene are o valoare extraordinară. După cum puteţi observa, colectivul nostru include o mulţime de tineri, aşa că am speranţă că ei vor continua munca noastră şi vor păstra amintirea despre Stepan Sabadaş”. CUVÂNTUL UCRAINEAN Pe timpurile când s-a născut şi a crescut Stepan Sabadaş, nu se putea vorbi despre studierea limbii ucrainene în România Regală. Cu toate acestea, cuvântul ucrainean a pătruns în sufletul compozitorului, pentru ca apoi să se transforme în melodii geniale bazate pe versurile poeţilor ucraineni. Anastasia Costina-Cnijnâţica, participanta Academiei de vară pentru profesorii de limbă ucraineană din cadrul proiectul „Studiem împreună”1 , este convinsă că calea de creaţie a lui Stepan Sabadaş poate fi folosită ca o motivaţie suplimentară pentru studierea limbii ucraineane de către elevii, care vorbesc limba română: „Poate fi drept exemplu de persoană-patriot. Regina României i-a propus pe atunci mari privilegii dacă va trăit şi va lucra în România, dar Stepan Sabadaş a refuzat. Trebuie să vorbim cu copiii despre identitatea şi conştiinţa noastră civică”. Actualmente, în rândul populaţiei, vorbitori de limbă română, din ce în ce mai multe instituţii de învăţământ trec la limba de predare ucraineană, se deschid clase cu predare în limbă ucraineană, unde studiile se desfăşoară în limba ucraineană, păstrând în acelaşi timp tradiţiile autentice ale populaţiei locale. Adelina Rusnac, şefa secţiei de învăţământ din cadrul Comunităţii teritoriale Noua Suliţă, afirmă: „De pe timpuri, pe teritoriul raionului Noua Suliţă au coexistat întotdeauna paşnic diferite naţionalităţi, popoare, deci şi limbile în care ei vorbeau. De exemplu, limba ucraineană este studiată în instituţiile de învăţământ cu limba română de predare. Aceste instituţii de învăţământ funcţionează în conformitate cu programe educaţionale specifice, întocmite de Ministerul educaţiei şi ştiinţei din Ucraina. În plus, este aplicată educaţia bilingvă şi/sau multilingvă, atunci când studiile se desfăşoară în paralel în două sau mai multe limbi. Aceasta le permite elevilor să însuşească materialul cât mai confortabil pentru ei înşişi. În ce priveşte sfera culturii, limbile ucraineană şi română sunt, de asemenea, utilizate în mod activ, mai ales în paralel, în timpul evenimentelor culturale, în creaţia amatorilor de artă populară, sunt traduse activ opere scriitorilor, poeţilor, compozitorilor. Doamna Costina-Cnijnâţica ne împărtăşeşte un exemplu de bilingvism din propria experienţă: „Uneori pe coridor mă salut elevii în limba română, iar răspunsul îl aud în ucrainean. După părerea mea, ar trebui să-i învăţăm pe elevi prin propriul exemplu. Urmează să-şi respecte limba maternă – şi ei vor respecta limba ucraineana. Totul trebuie să fie sincer, fără constrângere”. Potrivit spuselor dumneaei, în ultimul timp statul este interesat întru îmbunătăţirea condiţiilor de studiere a limbii ucrainene pentru reprezentanţii comunităţilor vorbitori de limbă română: „S-a îmbunătăţit baza materială şi tehnică a claselor de limba şi literatura ucraineană din instituţiile cu predare în limba română: şcolile au primit tabele interactive, căşti fără fir, laptopuri, imprimante, fişe, dicţionare şi literatură artistică. Acest fapt facilitează mult pregătirea profesorilor pentru lecţii”. Profesorii de ucraineană n-au frică de dificultăţi şi acceptă cu îndrăzneală orice provocări! Ei au o abordare creativă faţă de metoda de predare a limbii ucrainene şi creează comunităţi cu colegii pentru a împărtăşi experienţă. În aceasta, sunt ajutaţi de proiectul de sprijin finlandez pentru reforma şcolii ucrainene „Studiem împreună”2 . De asemenea, a fot lansat un curs online gratuit pentru profesorii de limbă ucraineană, care au ore în clasele cu de predare în limbile minorităţilor naţionale. Cursul este dedicat, în special, particularităţilor predării limbii ucrainene pentru elevii din instituţiile învăţământului mediu general cu instruire în limbile minorităţilor naţionale. Datorită acestui curs, profesorii vor cunoaşte mai bine cum să organizeze în mod eficient instruirea, să construiască o strategie de planificare a lecţiilor, să creeze un mediu favorabil pentru învăţarea altei limbi, precum şi să lucreze cu provocările cu care se confruntă profesorii acestor instituţii. Aşadar, sunt sigur că în curând aici vor vedea lumina zilii sau deja s-au născut noii urmaşi ai lui Stepan Sabadaş, Lilia Sandulesa, celebri cântăreţi şi compozitori, medici şi oameni de ştiinţă, manageri şi politicieni, care vor glorifica ţinutul natal! Andrei ROMANŢOV 1/ Acest articol a fost creat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene şi a Ministerului afacerilor externe din Finlanda. Doar autorul poartă responsabilitate pentru conţinutul acestei publicaţii şi el nu întotdeauna reflectă punctele de vedere ale Uniunii Europene sau ale Ministerului afacerilor externe din Finland/ 2 «Studiem împreună» – este un program de cooperare derulat pe un termen de patru ani între Ucraina şi Finlanda, care a început în iulie 2018 şi la care la sfârşitul anului 2018 s-a alăturat UE, oferind finanţare suplimentară pentru îmbunătăţirea calităţii predării limbii ucrainene în rândul minorităţilor naţionale. Proiectul este implementat de FCG Finnish Consulting Group Ltd. Totodată are acoperire naţională şi vizează sprijinirea reformei Noii şcoli ucrainene (NŞU), în special în domeniul învăţământului primar. Principalele obiective ale proiectului sunt de a aduce predarea şi administrarea în şcoli la standardele NŞU; promovarea acestei reforme în rândul profesorilor şi comunităţii; îmbunătăţirea mediului educaţional în clasele 1-12

Moştenirea luiStepan SABADAŞ:RĂDĂCINILE ROMÂNEŞTIALE COMPOZITORULUIUCRAINEAN